Sport mut

Am mai povestit in “A fi sau a nu fi… scutit la sport” despre istoricul meu miscator. De cativa ani am inceput sa alerg frecvent, sa vizitez sala de cateva ori pe saptamana, iar de fiecare data cand am ocazia sa merg cat mai mult pe jos, sa catar un munte sau sa inot in vreo  mare, o fac fara ezitare. Ce s-a schimbat?! La Summer Well-ul din vara asta ma uitam la abdomenul lui Jesse si le-am spus fetelor: “That’s it! Dupa ce imi revin din depresia postfestivala, I will workout daily!”. Si uite asa, din 15 august am incercat ca nu cumva sa treaca vreo dimineata in care sa nu ajung la sala, sa ies la alergat sau sa merg macar niste km buni pe jos. Nu va imaginati ca am devenit vreo silfida, avand in vedere ca am ramas la fel de foodie si stim cu totii ca abdomenul se face in bucatarie, iar bucataria mea are o dimensiune infinita.

Dar nu asta voiam sa va comunic! Mergand constant la aceeasi sala, la aceleasi ore, inotand in acelasi bazin, alergand pe aceeasi banda/acelasi traseu, vezi aceiasi oameni. On and on. Si trec zilele, saptamanile, lunile si iti dai seama ca le cunosti zambetul, mirosul, ticurile, dar nu si vocea! Sunt multi pe care nu i-ai auzit niciodata. Poate au fost mereu pe fuga, poate nu ti-au raspuns niciodata la salut sau poate efectiv vin sa se deconecteze prin pauza vocala completa. Who knows? Doar ca pentru mine, pasionata in ale auditivelor, fata fara voce e ca fantoma fara opera.

La orele de cycling, Iulian mereu ne provoaca sa cantam, iar eu atunci nu stiu la care sa fiu atenta. Tipa roscata care sta mereu in primul rand? Tipul brunet pe care il vad si la orele de Grit? Care voce e a cui? Atatea voci in cor si totusi dupa fiecare ora nu reusesc sa identific nici macar una.  Ora de Body Pump, iar eu ii dau una din greutatile mele brunetei din dreapta. Te rog spune “Multumesc!” ca sa iti aud glasul. Iarasi baiatul de vineri si-a scapat prosopul invechit peste banda mea. Dau repede casca jos  ca nu cumva sa il ratez cand spune “Scuze!”.

Atatea voci in capul meu si nu ale oamenilor cu care ma intalnesc zilnic la sala!

Analizandu-mi acest gand mi-am dat seama cat de important e ca in orice fel de relationare sa ne auzim. Si de ce vocea e importanta? Pentru ca este legatura principala intre minte si corp! Si pentru ca indata ce ne facem auziti se creeaza o perceptie asupra noastra.  Suntem plasati de catre ascultatorii nostri in anumite categorii alaturi de caracteristici precum incredere, determinare, putere, inteligenta,  dar si ca nesiguranta, slabiciune. Tonul nostru, inflexiunile articulare trimit mesaje referitor la sentimentele noastre, starea din acel moment, dar si la structura noastra personala. Vocea noastra mereu face o diferenta in modul in care suntem perceputi si tratati. Folositi asta! Nu va lasati neauziti!

P.S. Stop texting! Start calling! Vocea voastra va face pe cineva sa zambeasca 🙂 .

A voastra sportiva cu juma’ de norma,

Bioana

 

Sursa foto

Leave a Reply