A fi sau a nu fi… scutit la sport

Amintirile mele legate de sport incep tarziu, deoarece dupa cum va ziceam intr-un post anterior pasiunea mea era sa alerg catre cofetarie, nu catre linia de sosire.

Imi aduc aminte cum uram orele de sport. Ele erau distractive, dar pentru mine care nu puteam sa fac o rostogolire si lesinam dupa ultima tura de rezistenta, nu prezentau nici cea mai mica simpatie. Saritura peste capra era un chin. Saream cu piciorul drept, iar pe cel stang il lasam in zare :). Nu mai spun de lumanarea care la mine mereu era topita, de “podul de sus” denumit mai degraba podul de piatra sustinut de o armata de colegi.

La un moment dat m-am apucat de volei. Eu care studiam pian si aveam degetele de o finete rara, apuca-te si da in mingea aia sa zbarnaie peste fileu. Imposibil! Am renuntat.

Asa am ajuns sa ma plang la medicul meu de familie, sa imi fac analize si sa ma aleg cu o scutire pe toata viata la ora de sport (si cu bacul dat la geografie).

Cand am venit in Bucuresti, am inceput sa imi pun intrebari si in acelasi timp sa caut sali de fitness. Inhibata, am inceput cu alergatul in parc, apoi cu LadyFit (sala doar pentu doamne si domnisoare cu diverse ore de aerobic, pilates, etc.), dupa care am continuat cu Worldclass (cycling, aparate, alergat, inot, programul Limitless, BodyUpgrade).

Incepand sa prind incredere in rezistenta mea fizica, am hotarat sa ma aventurez in diverse activitati. Ajunsa in Bali, am hotarat sa plecam intr-o escapada pe vulcanul Batur Dupa zile de documentari. Ce credeam ca prevede asta? Plimbare pana in varf, mic dejun pe vulcan, vizionat rasarit, plimbare inapoi.

Am mers la receptie si i-am rugat sa rezerve pe a doua zi marea aventura. Receptionerul imi explica in balinengleza lor ca e vorba de trekking. Eu am intrebat “Jeans and sneakers are ok?”, el spune ca sunt ok, dar sa nu uit ca vorbim de trekking. Ei bine, la 2 noaptea iata-ne plecati cu masina pentru 2 ore, am ajuns la baza vulcanului, unde ne-am intalnit cu ghidul si am inceput sa urcam.

Plimbarea mult visata s-a transformat in 2 ore de catarat la propriu, prin ploaie, cu pantaloni inconfortabili, adidasi care alunecau, gafaind in sir indian cu lanterna in mana.

Dupa 10 opriri, transpirati, cu dureri de fund si picioare, am ajuns in varf, am vazut ca e innorat si am concluzionat ca nici macar nu vad un rasarit fermecator. Imi venea sa ma pun in fund si sa imi dau drumul la vale. Dumnezeu cu mila 🙂 !

Ei bine, asa am ajuns si eu la concluzia acelei vorbe : “Stiti sportul din sala si sportul din are liber? N-aveau nici o treaba 😀 !”.

A voastra visatoare sportiva cu juma’ de norma,

Bioana

Sursa foto

Leave a Reply